Piața imobiliară din Târgu Mureș este în creștere, iar în ultimii ani numărul de tranzacții a fost tot mai mare. Astfel, județul Mureș are o medie de circa 950 de tranzacții lunar, fapt care îl poziționează între primele 15 județe din țară. Acesta este încadrat de Arad și Dâmbovița, diferența dintre cele 3 județe fiind foarte mică. Printre motivele pentru care piața imobiliară din Mureș înregistrează o perioadă benefică se numără și investițiile realizate de dezvoltatorii imobiliari, care au construit aici noi ansambluri rezidențiale.
Dezvoltatorii imobiliari construiesc ansambluri rezidențiale în care se regăsesc mai multe tipuri de locuințe: garsoniere, apartamente cu 1, 2 și 3 camere. Totuși, majoritatea dintre acestea sunt apartamente cu 2 camere, deoarece acestea sunt cele mai căutate.
Prețul mediu al locuințelor noi din Târgu Mureș este de 800 euro/mp. Astfel, pentru o garsonieră sau un apartament aici va trebui să plătești sume între 30.000 și 100.000 euro.
Cele mai mici prețuri la apartamente de vânzare în Târgu Mureș le găsim la locuințele cu o cameră, care au suprafețe de până în 55 mp. Acestea pot fi achiziționate cu prețuri de la 35.000 euro, iar valoarea crește în funcție de suprafață. Astfel, un apartament cu o cameră, care are peste 50 mp, poate ajunge să coste peste 45.000 euro.
Cele mai scumpe locuințe sunt cele cu suprafețe mari, de peste 100 mp. Un astfel de apartament, compartimentat în 3 camere, poate fi achiziționat în Cartierul Unirii. Apartamentul are peste 120 mp și un preț de aproximativ 100.000 euro. În medie, un apartament cu 2 camere și o suprafață cuprinsă între 55 și 65 mp poate fi cumpărat cu prețuri ce încep de la 50.000 euro.
Primul pas este să analizezi cât mai multe anunțuri imobiliare din Târgu Mureș. Pe site-ul nostru, Korter.ro, vei găsi listate toate ansamblurile rezidențiale noi și toate apartamentele de vânzare. În urma acestei analize îți vei putea forma o opinie despre oferta disponibilă la momentul respectiv. Indiferent de tipul apartamentului ales, este foarte important să ai în vedere unde este acesta amplasat față de câteva puncte de interes precum: unități școlare, parcuri, supermarket-uri. Un alt aspect important este conectivitatea pe care o oferă. Studiază zona și vezi dacă sunt accesibile stații de mijloace de transport în comun și care este distanța față de acestea.
Cei mai mulți cumpărători apelează la finanțare bancară când își cumpără o locuință nouă. Începând din anul 2020, programul Prima Casă a fost înlocuit cu Noua Casă. Aceasta este una dintre finanțările preferate de clienți, datorită avantajelor pe care le oferă. În cazul în care nu întrunești condițiile pentru Noua Casă, nicio problemă. Băncile îți pot oferi un credit imobiliar sau un credit ipotecar.